Se dau câte 2.000 de lei pentru acești români. Ce condiții sunt și ce trebuie să facă chiar acum

de: Andrei Simion
28 10. 2020

În 2020, Guvernul și parlamentarii au încercat să contracareze efectele crizei medicale prin diverse stimulente. Unele mai populiste, altele chiar de un real ajutor. Ultima idee vizează acordarea unui nou stimulent de 2.000 de lei.

Inițiativa de acum a venit de la doi deputați încă la PSD și un alt deputat ca a trecut de la PSD la PPU-sl, partid fondat de Dan Voiculescu, vor să fie acordat un stimulent de risc de 2.000 de lei pe lună pentru poliţiștii locali. Iar 1.000 de lei să fie pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din Poliţia Locală. Perioada ar fi cea de urgență și de alertă.

„Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiect, citat de News.ro.

Cum motivează cei trei stimulent pentru Poliția Locală?

Iniţiatorii susține că cei de la Poliţia Locală se află în subordinea şi coordonarea MAI, după emiterea decretului privind declararea stării de alertă de către preşedintele Klaus Iohannis şi după emiterea OUG care prevede că „din 15 mai lucrătorii Poliţiei Locale execută misiuni specifice stării epidemiologice din România”.

Astfel, funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiilor Locale sunt însărcinaţi cu atribuţii pe linia stopării răspândirii epidemiei cu SARS-CoV-2, menţinerii controlului situaţiei epidemiologice, verificării persoanelor aflate în carantină şi izolare, precum şi asigurării ordinii publice în localităţi carantinate, aşa cum prevăd Deciziile/Hotărârile Comitetelor Locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată.

Proiectul de lege a fost înregistrat în procedură normală la Senat, prim for sesizat. Camera decizională în acest caz este Camera Deputaţilor.